Ce faci cand nimeni nu se uita?
Petrecerea a mai mult timp singura in interiorul celor patru pereti ai livingului meu decat am mai avut pana acum a fost iluminant …
Am invatat, de exemplu, ca trebuie sa investesc in articole vestimentare sportive mai bune.
Cele care imi sustin de fapt corpul si, comportamentul solitar care a devenit cea mai importanta sursa de exercitiu al meu (ca sa nu mai vorbim de endorfine): dans extrem de energic in stil liber.
Ridicandu-mi bratele deasupra capului, practicand arta non-judecatii in timp ce observ modul in care mi-a zvacnit burta si se pliaza pe sine.
Aceasta intindere moale de piele este, de asemenea, locul in care odihnesc o perna pentru a-mi amortiza telefonul cand fac cuvinte incrucisate in pat sau joc un Rummy.
Am inceput sa le fac mai devreme in primavara, cand am decis sa petrec mai putin timp pe social media.
Pe cat de dificil a fost pentru creierul meu sa fie privat de picatura algoritmica obisnuita, a fost si mai greu pentru mainile mele, care se obisnuisera sa ajunga la aplicatie in orice moment neocupat de-a lungul zilei
Am o noua apreciere pentru intelepciunea lui Leonardo da Vinci, mazgalit intr-unul din caietele sale: „Daca esti singur, iti apartii in intregime”. Atat de mult din mine este modelat de experienta apartenentei la lume.
Modul in care vorbesc, glumesc, scriu, umplu timpul, mestec, respir – acestea sunt lucruri pe care le-am impartasit istoric cu acesta si, prin urmare, adaptate pentru a se potrivi frumos in spatiile sale prestabilite.
Acum, ca sunt mai familiarizata cu bucuriile mici si innebunita de a petrece mai mult timp singura sau in interiorul propriului meu cap, ma trezesc revarsandu-ma in afara liniilor.
Ma pricep mai bine la a face distinctie intre singura ca timp si singuratate. Stiam diferenta intelectuala inainte, dar acum o simt fizic, la fel de viscerala ca diferenta dintre apa calda si oparita.
Au fost momente cand m-am simtit singura intr-o camera plina de oameni. Timpul singur ar putea insemna ca sunt singura persoana din camera, dar este plina in alte moduri. Este o oportunitate desemnata de a fi cine vreau sa fiu si de a face ceea ce vreau sa fac atunci cand nimeni altcineva nu se uita, nu pentru ca este ciudat sau jenant, ci pentru ca se simte ca o forma de ingrijire.
Viata mea pe retelele de socializare este perfecta. Sunt frumoasa – pentru ca fotografiile pe care decid sa le postez sunt cele mai bune, sunt culta – pentru ca studiile, concursurile si workshop-urile la care particip sunt printre cele mai cautate, sunt matura si increzatoare in fortele proprii – pentru ca distribui citate care apartin unor personalitati, sunt iubita pentru ca sotul meu imi da „ tag” atunci cand imi daruieste flori si nu uita de ziua mea.
Doar ca viata bate filmul. De- adevaratelea. Cine sunt eu cand nu-i nimeni prin preajma? Cine suntem noi cand suntem singuri si nu ne vede nimeni? Cine sunt eu in viata de zi cu zi?
Sunt doar un simplu om care se lupta cu ale vietii valuri. Un om care incearca, se straduie, plange, abandoneaza micile batalii. Un om care se ridica cu greu dupa ce a fost trantit la pamant. Stiu ca am calitati, stiu ca posed multe abilitati, insa in viata reala, atunci cand nimeni nu se uita cu „lupa” in viata mea sunt un om simplu.
Sunt doar eu … cea adevarata. Cea lipsita de pretentii. Cea care inca mai crede in oameni buni si frumosi la suflet. Cea care incearca, esueaza si incearca din nou. Cea simpla, dar complicata pentru ca nimeni nu o intelege. Cea care se satura uneori de viata perfecta de pe Facebook si evadeaza in lumea reala, plina cu defecte a oamenilor cu care rezoneaza.
Dincolo de online, dincolo de profilurile noastre uimitoare, dincolo de micul ecran al tabletei sau al laptop-ului pe care il tinem in brate cat de e ziua de lunga e o intreaga lume. Suntem noi – cei adevarati. Cei pe care ne temem sa-i „prezentam” lumii. Cei cu care deseori ne este rusine.
Cine sunt … dincolo de toate acestea ? Cine esti …dincolo de povesti improvizate si fotografii trucate? Cat de greu este sa te arati lumii, cat de greu este sa te accepti asa cum esti, cat de greu iti este sa intelegi ca doar momentele pe care le traiesti conteaza cu adevarat!?
Deci, spune-mi, ce arata pentru tine? Ce faci cand nimeni altcineva nu se uita?
P.S. Spune-mi oda pentru timpul tau in care esti singur/a si cum te-ai descrie in cinci cuvinte?
