Cum ma recuperez de la perfectionism
Perfectionismul este o boala mentala furioasa. Stiu pentru ca sunt o dependenta de perfectionism in recuperare. La suprafata, vocea perfectiunii te face sa crezi ca incearca doar sa ajute.
Perfectionismul este o boala mentala furioasa. Stiu pentru ca sunt o dependenta de perfectionism in recuperare. La suprafata, vocea perfectiunii te face sa crezi ca incearca doar sa ajute.
La urma urmei, vrea doar sa te ajute sa fii tot ce poti fi, nu? Nu numai asta, dar se presupune ca te protejeaza de efectele devastatoare ale esecului. Este acolo pentru a te proteja, astfel incat sa nu te lasi de izbeliste.
Imbracat in dorinta de a te ajuta sa fii cel mai bun, sa eviti esecul, sa iti atingi potentialul, vocea subtire a perfectionismului te poate atrage sa crezi ca iti face un serviciu.
Asta credeam eu. Dar adevarul murdar este ca de multe ori creeaza doar rezistenta sau sentimentul de „niciodata suficient”.
Dorinta de a fi perfect, de a fi cel mai bun, m-a condus in in doua capcane, la fel de oribile.
- Capcana “niciodata suficienta”
Primul este ca, chiar si atunci cand sunt condusa cu succes de perfectiune, bifez toate cutiile si fac toate lucrurile pe care ar trebui sa le fac, totusi nu simt niciodata ca am facut suficient. Exista intotdeauna loc pentru mai mult, pentru a fi mai bun.
Indiferent cat de mult ai incerca, se pare ca nu esti niciodata suficient.
- Capcana de multumire
A doua capcana, care este mai frecventa pentru majoritatea oamenilor, este ca dorinta de a fi perfect duce doar la rezistenta la schilod. Stiu prea bine acest lucru, deoarece acesta este modul meu preferat de a face fata asteptarilor debilitante.
Vocea de multumire vine in ajutorul tau si iti spune „daca nu pot fi perfect, de ce sa ma deranjez?” Te poate face sa crezi ca ar trebui doar sa te „relaxezi” si „sa te linistesti”. Intr-un efort de a te ajuta sa nu fie atat de greu cu tine insuti, de multe ori te conduce la simpla prabusire sub enorma greutate a incercarii de a fi cel mai bun.
Perfectiunea pare o idee buna la suprafata. Dar este intr-adevar o situatie fara castig. In cel mai bun caz, nu vei fi niciodata suficient de buna (pentru ca perfectul nu exista) si, in cel mai rau caz, nu vei face niciodata nimic pentru ca te prabusesti sub greutatea asteptarilor nerealiste.
Un alt mod, dincolo de extreme…
Atat abordarea hardcore pentru a fi cea mai buna, cat si abordarea satisfacatoare de a nu deranja, sunt extreme.
Nici unul nu este sustenabil si nici cine esti cu adevarat.
Cauza principala a acestui carusel de lupta este credinta ca trebuie sa devii ceva pentru a castiga dragoste si aprobare.
M-as aventura sa spun ca cel putin 90% dintre noi am fost invatati in cultura noastra ca trebuie sa castigam dragoste. Desigur, parintii si cei dragi nu fac asta intentionat. La fel ca sistemele de opresiune, nu este ceva ce invatam sau incercam intentionat sa facem.
La fel ca majoritatea normelor culturale, niciodata nu suntem invatati in mod deschis aceste lucruri. Este doar acolo, functionand in tacere sub suprafata. Invatam aceste credinte nu pentru ca le-am invatat, ci mai degraba prin osmoza.
Pentru a anula lupta, avem nevoie de doua strategii: mai intai, trebuie sa fim atenti la momentul in care aceste voci ruleaza spectacolul.
- Cand vrem sa ne prabusim, trebuie sa ne intrebam, din ce provine aceasta dorinta de a „usura”? Asta imi doresc sau am nevoie cu adevarat chiar acum?
Sau…
Cand vrem sa devenim hardcore si extremi, trebuie sa ne intrebam, din ce provine aceasta dorinta de a fi hardcore sau perfect? Asta imi doresc sau am nevoie cu adevarat chiar acum?
- A doua strategie este sa te intrebi:
„Ce vreau cu adevarat?”
Ar putea parea o intrebare simpla, evidenta. Dar trebuie sa va spun, cand am inceput sa ma intreb asta, mi-a fost foarte greu sa raspund autentic la aceasta intrebare. Nici nu stiam ce vreau dincolo de incercarea de a ma dovedi sau de a castiga fericirea.
Mi-a trebuit mult sa stau cu acea intrebare, revenind la ea din nou si din nou, inainte ca vocea mea autentica sa poata iesi din coaja. A trebuit sa invat cum sa ascult dincolo de zgomotul perfectiunii si al satisfactiei pentru a auzi ceea ce inima mea era pe moarte pentru ca eu sa aud.
Si aceasta este marea distinctie, chiar acolo: dorinta ta de a fi perfect sau impulsul tau de prabusire este inradacinat in mintea ta. Ceea ce iti doresti cu adevarat si cu adevarat ai nevoie? Asta poate veni doar din inima ta.
Ce legatura au toate acestea cu crearea unei afaceri de pasiune?
Daca doriti sa va creati propria libertate, sa lucrati cu adevarat si sa traiti in propriile conditii, veti fi mult mai eficienti daca nu sunteti condus de perfectiune.
In cel mai bun caz, veti reusi sa creati o afacere, dar veti fi in continuare blocati cu un sef de rahat care are cerinte nerealiste (voi). Vei reusi, dar se va simti ca un esec. Cu alte cuvinte, s-ar putea sa obtineti ceea ce doriti, dar veti fi in continuare voi cei nefericiti.
In cel mai rau caz, nu veti putea niciodata sa luati masuri suficient de consecvent pentru a obtine rezultate, pentru ca sunteti invalidat de dorinta de a fi cel mai bun. Impiedicati astfel orice sansa de a va atinge obiectivele inainte de a incepe chiar.
Rascoala ta este cel mai mare dar al tau…
Indiferent daca te identifici sau nu cu ceea ce scriu eu pe blogul meu, esti sau te simti un rebel la suflet.
Nu iti place doar sa faci ceea ce ti se spune si sa fii recunoscator pentru o „treaba buna”.
Si in centrul fiecarui rebel se afla un inchizitor, o voce intuitiva care indrazneste sa puna la indoiala cum stau lucrurile. O voce care nu va inceta sa intrebe „De ce este asa?” si „Ce altceva mai este posibil?”
Ati fost vreodata de acord cu un sistem care iti cere sa obti aprobare, respect si dragoste?
Eu nu am facut-o niciodata. Nici tu nu cred ca ai facut-o.
Asa ca foloseste acea voce. Observa tiparele si ciclurile pe care le parcurgi. Personal, am parcurs perioade in care am fost cu adevarat dura si nerealista cu mine, urmata de niste intinderi de dorinta de a ma lasa usor si de a nu fi atat de dura cu mine.
Observand aceste tipare, ma pot intreba „este ceea ce imi doresc cu adevarat?”
Vocea mea interioara nu a disparut nici acum insa, mi-a devenit mult mai usor sa-mi ascult inima. Si cu cat pricep mai bine la acest lucru, nu numai ca fac progrese mai consistente in ceea ce priveste lucrurile care conteaza cel mai mult pentru mine, dar ma bucur si mai mult de acest proces.
Oricum nu asta vrei la sfarsitul zilei? Sa te bucuri de calatorie?
Daca te lupti cu perfectiunea si satisfactia, impartaseste-ti vocea in comentarii.
Parerea mea este ca, cu cat eliminam mai mult stigmatul in jurul acestui aspect, cu atat ne va fi mai usor sa ne mutam in ceva mai profund. S-ar putea chiar sa aflam cine suntem cu adevarat dincolo de acest fals sentiment al sinelui.
