Fara durere – nu exista bucurie
Nimeni nu vrea sa sufere. Ca regula generala, oamenilor le place sa evite cat mai mult ranile si durerile. Ca specie, oamenii isi doresc o existenta nedureroasa atat de mult incat oamenii de stiinta isi castiga existenta incercand sa o creeze.
Oamenii pot alege acum travaliul „fara durere” pentru nasteri, iar remediile pentru vindecarea durerilor de spate, durerilor de cap, durerilor de corp si chiar durerilor mentale sunt cu duiumul. Dincolo de medicina, lucram din greu pentru a experimenta putine dureri chiar si atunci cand vine vorba de pierderi; de multe ori credem ca o despartire nu va strica atat de mult daca noi suntem cei care o anulam.
Dar o lume fara durere ar fi cu adevarat nedureroasa? Este putin probabil. De fapt, probabil ar fi dureros exact din acest motiv.
Daca oamenii nu ar fi suferit niciodata, nu ar sti ce este. La nivel de suprafata, asta pare a fi o binecuvantare, dar gandeste-te pentru o clipa: daca nu ai cunoaste durerea, cum ai cunoaste pacea? Daca nu stii ca ai suferit sau ai fost ranit, cum ai sti ca trebuie sa te vindeci? Imagineaza-ti ca cineva stie doar ca are un cancer incurabil in stadiul final, deoarece nu au aparut simptome evidente in stadiile incipiente.
Fara sentimentul durerii, oamenii nu vor fi constienti de situatii periculoase – ce ar trebui sau nu sa faca pentru supravietuire.
Inaltimea fericirii personale poate fi masurata numai prin profunzimea tristetii personale. Fericirea nu este un sentiment de sine statator. Fericirea este o emotie comparativa. Masura fericirii pe care o simte o persoana este judecata in functie de masura tristetii pe care o simtea o persoana in trecut.
Cu cat este mai mare tristetea, cu atat mai mare este fericirea. Fara tristete, fericirea nu are sens. In mod ironic, teama de tristete emotionala restrictioneaza adesea capacitatea unei persoane de a experimenta inaltimile inalte ale fericirii.
Stiu ca durerea este cel mai important lucru din universuri. Mai mare decat supravietuirea, mai mare decat iubirea, mai mare chiar decat frumusetea pe care o aduce. Caci fara durere, nu poate exista placere. Fara tristete, nu poate exista fericire. Fara mizerie nu poate exista frumusete. Si fara acestea, viata este nesfarsita, fara speranta si condamnata.
Intr-o lume inundata de haos si durere, credinta si optimismul pot parea nedurabile. Dar exista o singura captuseala majora si adesea trecuta cu vederea, la toata teama cu care ne-am obisnuit. Si aceasta este pur si simplu amintirea ca o lumina nu poate exista fara umbra ei, la fel cum zori nu pot straluci peste orizont fara noapte. Asa cum nasterea nu poate inflori in existenta fara moarte.
Nu ai observat tiparul din propria ta viata, precum esecurile tale care duc cumva intotdeauna la idei noi, rascumparare si poate chiar la unele dintre cele mai mari victorii ale tale?
Cand reluam dramele din trecutul nostru ca filmul care ruleaza, retrospectiv, gasim aproape intotdeauna recunostinta pentru locul in care ne-au dus. Si, in majoritatea cazurilor, nu am incerca niciodata sa ne dezvaluim propriile noastre istorii si sa le tesem in altceva, deoarece acest lucru ne-ar modifica grav rezultatul final, noua noastra forta interioara si intelepciune. Poate de aceea trebuie sa cunoastem colturile goale ale unui gol – astfel incat sa putem cunoaste implinirea.
Poate de aceea trebuie sa cunoastem singuratatea (sau individualitatea, asa cum ar putea sa o numeasca unii) – astfel incat sa putem cunoaste unitatea.
Ar mai exista bucuria fara disperare? Sau iubirea fara indiferenta? Si daca ar face-o, i-am recunoaste in continuare sau i-am numi cu un alt nume? Nu a fost cea mai devastatoare inima care te-a invatat cum sa iubesti cel mai adanc? Cea mai mare tradare care te-a invatat loialitate de nepatruns? Cel mai rau cosmar al tau care ti-a aratat cum sa visezi dincolo de imaginatie? Adevarul este socant, dar asteptat, coplesitor, dar linistitor. Totul va fi in regula, pentru ca nu poate exista o cantitate de suferinta fara opusul ei.
Banuiesc ca motivul pentru care multi dintre noi se simt ca un lemn in plutire in primii ani nu este pentru ca nu ne-am gasit inca, ci pentru ca nu ne-am pierdut. Putem gasi ceva care nu s-a pierdut pentru inceput?
Poate ca nu ar trebui sa ne temem de tot ceea ce percepem ca fiind negativ si, in schimb, sa-l privim ca oportunitate de expansiune. Ca oportunitati de a experimenta marile lor contrarii.
Pentru ca, la fiecare cotitura gresita, mergem in directia corecta.